Societatea Rurala

Viata de tara, cu fermele ei, incepea la portile Romei: Ianiculum, Campia Vaticanului, Esquilinul, tarmurile raului Anio erau pline de gospodarii, in care copiii, ginerii, cultivau ogoarele sub autoritatea capului de familie.
Ei nu cumparau aproape nimic; mancau foarte rar carne, in zilele de sarbatoare, cand se oferea zeilor sacrificiu, dar nu taiau boi sau vaci, animale prea pretioase sau rezervate pentru ceremoniile oficiale pe care magistratii le celebrau in numele intregului stat. Indeobste, victima era un porc sau un mile. Carnea de porc, conservata prin sare dregea gustul legumelor, care formau esenta hranei, mai ales cel al verzei, din care se obtinuse un numar foarte mare de varietati. Legumele erau cultivate de catre taranca, in gradina din preajma casei; se gaseau in aceasta “a doua camera” nu numai verze, ci si praz, sfecla, ruta, cicoare, castraveti etc.
Cultivau si vita de vie. Desi vita a fost cultivata din vechime pe teritoriul roman, consumarea vinului, a fost, in practica, foarte restransa; in plus, era interzis femeilor sub amenintarea pedepsei cu moartea. In orice caz, e sigur ca unele practici religioase incurajau consumarea vinului; el era unul dintre cele patru “lichide ale sacrificiului”, pe picior de egalitate cu laptele, sangele si apa, se intrevedea in el o putere magica. Tratatul lui Cato, contine si retete de bucatarie rustica”.
Reteta asa numitei placenta, data de asemenea de catre Cato, evoca aluaturile bucatariei orientale facute cu branza si indulcite cu miere. Aceste dulciuri se serveau la masa stapanilor, dar uneori si la cea a bucatarilor; era vorba de o bucatarie simpla, care utiliza ca ingrediente numai produsele gospodariei, opusa de Cato luxului culinar; acesta sub influenta greaca, incepea sa se introduca chiar in epoca sa.