Obiective turistice:

Roma este un adevarat muzeu al umanitatii; istoricul , celebrele monumente, infrastructura turistica, cetatea Vaticanului, traditiile exceptionale etc., determina dezvoltarea unei veritabile industrii turistice. Anual Roma este vizitata de peste 30 de milioane de turisti din toata lumea.
Dintre obiectivele turistice amintim: templele zeitelor Vesta, Fortuna, Virilis, arenele Coloseum, mausoleul lui Hadrian (in prezent castelul Sant’Angelo), termele lui Augustus si Caracalla, Forul lui Traian si binecunoscuta pentru romani Columna lui Traian, arcurile de triumf datorate lui Septimiu Sever, Titus, Constantin cel Mare, Drusus s.a., Poarta Latina, bazilicile: Santa Maria Maggiore (352-366), San Pablo Fuori (sec.IV-VI), San Pietro Vincoli (sec.V), palatele Colonna, Cancelaria, Farnese, Chigi, Quirinale, Laterrano, pietele: Piatzza del Popolo, Piazza di spagna, Piatzza Navone s.a., celebrele fantani: Fontana di Trevi, Fontana dei Naiadi, Fontana dei Fiumi, Fontana del Tritone, cunoscutele vile: Borghese, Medici, Giuliaq, Farnesina, parcurile remarcabil aranjate: Borghese, Parco Traianeo, Parcul din Porta Capuana s.a

Traditiile

In perioada Imperiului Roman traditiile aveau un rol important in societate. Dintre cele mai importante amintim obiceiul mirilor de a purta un buchet de flori la nunta simbolizand viata noua si fertilitatea.
Insa cele mai importante traditii sunt cele legate de jocuri si activitati de distractie. Se intalnesc diverse jocuri : de carti , de noroc, jocuri cu mingea inclusive hanbalul, jocul cu bile. Nici activitatile sportive nu lipseau: boxul, luptele.

Pentru bogati principalele distractii erau dineurile unde dansau, ascultau muzica sau lecturau poezie.

In mediul rural, principalele distractii erau pescutul si vanatoarea.

Casele si gradinile romane

Pe marile proprietati, centrul domeniului era villa. La obarsie, villa era casa de locuit a proprietarului, adaptata nevoilor culturii agricole. Colibele pastorilor de pe Palatin, cu armaturei lor de lemn, cu acoperisul lor de paie, cu peretii de chirpici, au fost foarte curand inlocuite de case facute din piatra. Aceste case nu aveau decat o singura camera; Cea care va deveni mai tarziu tablinum, in locuinta romana clasica unde traiau stapanul si copii sai. Uneori mici chilii sprijinite de zidul curtii serveau drept locuinte pentru servitori sau ca staule pentru vite. La tara , locuinta s-a completat cu o gradina pentru zarzavat, care se intindea in spatele asa numitului tablinum si care avea legatura cu o curte interioara printr-un culoar ce mergea de-a lungul acestui tablinum.
Mai presus de toate romanilor le placeau tufisurile umbroase, izvoarele, grotele in stanca si gradinarilor elaborasera o intreaga arta a peisajului natural, in care se conjugau artificial si primitivismul calculate. Gradinarii romani au fost cei care au inventat dimensiunile artistice ale merisorilor si in general ale arbustilor cu frunzele necazatoare. Astefel gradina semnifica intreaga natura in omnipotenta sa. Parcurile romane posedau izvoarele si fantanile arteziene specifice tipului baroc de gradina.

Societatea Rurala

Viata de tara, cu fermele ei, incepea la portile Romei: Ianiculum, Campia Vaticanului, Esquilinul, tarmurile raului Anio erau pline de gospodarii, in care copiii, ginerii, cultivau ogoarele sub autoritatea capului de familie.
Ei nu cumparau aproape nimic; mancau foarte rar carne, in zilele de sarbatoare, cand se oferea zeilor sacrificiu, dar nu taiau boi sau vaci, animale prea pretioase sau rezervate pentru ceremoniile oficiale pe care magistratii le celebrau in numele intregului stat. Indeobste, victima era un porc sau un mile. Carnea de porc, conservata prin sare dregea gustul legumelor, care formau esenta hranei, mai ales cel al verzei, din care se obtinuse un numar foarte mare de varietati. Legumele erau cultivate de catre taranca, in gradina din preajma casei; se gaseau in aceasta “a doua camera” nu numai verze, ci si praz, sfecla, ruta, cicoare, castraveti etc.
Cultivau si vita de vie. Desi vita a fost cultivata din vechime pe teritoriul roman, consumarea vinului, a fost, in practica, foarte restransa; in plus, era interzis femeilor sub amenintarea pedepsei cu moartea. In orice caz, e sigur ca unele practici religioase incurajau consumarea vinului; el era unul dintre cele patru “lichide ale sacrificiului”, pe picior de egalitate cu laptele, sangele si apa, se intrevedea in el o putere magica. Tratatul lui Cato, contine si retete de bucatarie rustica”.
Reteta asa numitei placenta, data de asemenea de catre Cato, evoca aluaturile bucatariei orientale facute cu branza si indulcite cu miere. Aceste dulciuri se serveau la masa stapanilor, dar uneori si la cea a bucatarilor; era vorba de o bucatarie simpla, care utiliza ca ingrediente numai produsele gospodariei, opusa de Cato luxului culinar; acesta sub influenta greaca, incepea sa se introduca chiar in epoca sa.

Familia

In Roma antica viata de familie a alcatuit multa vreme baza societatii romane. La origine, viata de familie este dominate de atotputernicia tatalui exercitata legal asupra sclavilor casei, dar totodata asupra nevestei si copiilor sai. “Pater familias” putea dupa plac sa recunoasca copii care ii avea de la sotia sa, ori ii expunea in afara casei abandonandu-i cui i-ar fi dorit, ceea ce, in practica insemna condamnarea la moarte sau in cel mai rau caz la sclavie. Casatoria era hotarata de catre capul familiei, iar inclinatiile celor interesati nu erau deloc consultate.
Era celebrata o logodna, care constituia un angajament solemn si religios al ambelor familii. Dupa consultarea zeilor, se schimbau niste inele, care aveau o culoare simbolica. Baietii erau considerati apti pentru casatorie la varsta de 14 ani, iar fetele deveneau nubile la 12 ani.
In ajunul casatoriei logodnica oferea papusile sale larilor (stramosii familiei) casei parintesti. In aceasi zi, ea imbraca o tunica alba facuta dintr-o stofa tesuta potrivit unui procedeu arhaic si retinuta pe talie de un nod dublu. Pieptanatura era aranjata cu ajutorul unui instruent special(hosta coelibaris), parul era impartit iin sase suvite inconjurate de bentite pentru a fi apoi reunite intr-un coc. Dupa aceea se aseza un voal portocaliu.
Cateodata se aseza cate o cununa de flori si diverse bijuterii, un colier de aur si diverse bratari. In picioare purtau sandale de aceasi culoare ca si voalul. Baiatul era imbracat in ajunul nuntii cu o tunica de culoare alba, simbol al puritatii. In picioare purta sandale. Mijlocul era incins cu o centura din piele. Nunta ca si in zilele noastre era un prilej de bucurie. In tot acest timp instrumentisti din flaute si harpe creau o atmosfera placuta.
Tanara familie aducea jertfe zeilor casnici pentru intarirea noii familii. De obicei invitatii la nunta aduceau cu ei daruri simbolice, punand astfel temelia noii familii.

ARHITECTURA CIVILA A ROMEI ANTICE

ARHITECTURA CIVILA A ROMEI ANTICE
Civilizatia si cultura romana, cu asimilarile vechilor civilizatii mediteraneene, ale experientelor ingineriei etrusce în constructii, tehnici si materiale, ca si ale Asiei Mici si ale traditiilor grecesti, au impus lumii antice reperele evoluate ale unei civilizatii unitare.
Roma a lasat mostenire posteritatii opere de arta de o valoare inestimabila. Monumentele numeroase, ramase din timpul civilizatiei romane, arata marea varietate de forme constructiilor romane. Scara si proportiile monumentale, impresionantele conceptii ale bazilicilor, ale termelor si monumentelor funerare, noua tehnica constructiva a arcurilor si boltilor, constructiile rezervoarelor, a podurilor, a apeductelor si viaductelor, a soselelor, a arcurilor de triumf, fac din arhitectura romana "o enciclopedie morfologica a arhitecturii". Constructiile romane ilustreaza maretia, grandoarea si autoritatea republicii si a Imperiului, sentimentul de suprematie al romanilor asupra lumii.
Arhitectura a oferit forme de manifestare particulare, impuse de cerintele vietii publice si de stat ale societatii Romei antice. Pietele publice, bazilicile, amfiteatrele, templele, termele, locuintele particulare, magazinele, ofereau ansambluri incluse în conceptia urbanismului roman, care trasa reteaua strazilor si a arterelor de circulatie, între zona centrala si zidurile de incinta.

Cultura

Apariţia culturii antice romane propriu-zise a fost un proces foarte complicat. Ea a rezultat din întrepătrunderea complicată a culturii originale a mai multor popoare: a triburilor italice, şi mai ales, etruscilor, galilor, celţilor, germanilor, etc. Un aport colosal la crearea culturii romane au adus coloniile greceşti din sudul Italiei şi Siciliei. După cucerirea de către romani a Greciei influienţe culturii antice greceşti au devenit şi mai impunătoare. Ca urmare cultura Romei antice se deosebea prin varietatea şi caracterului pestriţ al formelor, în care se reflectau trăsăturile caracteristice ale culturii popoarelor cucerite de Roma şi supuse ei. În acelaş timp Roma antică are o influenţă impunătoare şi directă asupra vieţii socio-culturale a acestor popoare. Ca rezultat viaţa socio-culturală a imperiului Roman a căpătat un şir de trăsături caracteristice numai acestia.

Limba Latina

Limba latina este limba Romei antice si a teritoriilor invecinate Latium-ului. Datorita expansiunii romane, limba latina a fost dusa in toate zonele cunoscute ale lumii antice si a devenit limba dominanta a Europei de Vest. A fost limba invataturii si diplomatiei pana in secolul al XVIII-lea si a liturghiei Romano-Catolice pana tarziu in secolul XX.
Limba latina nu era originara din Italia ci a fost adusa in Peninsula Italica in timpuri preistorice de italicii ce migrau din nord. Latina este un membru al subfamiliei italiene de limbi indo-europene; printre limbile indo-europene non-italice, se inrudeste cu sanscrita si greaca si cu subfamiliile germanice si celtice. In Italia, latina a fost la inceput dialectul regiunii din jurul Romei.. Vechi inscriptii in limba latina au supravietuit din secolul VI i.Hr.; cele mai vechi texte scrise in latina latina dateaza din secolul III i.Hr.. Sub influenta limbii si literaturii grecesti, care a fost tradusa pentru prima data in latina in a doua jumatate a secolului III i.Hr., latina s-a transformat treptat intr-o mare limba literara.

Religia Romei

Statul roman dorea sa tina sub control toate aspectele vietii sociale,inclusiv religia.Si totusi,Roma acorda cetatenilor sai o considerabila libertate de exprimare religioasa , atata timp cat respectau relatiile ierarhice si formele cuviincioase de manifestare -spre deosebire de adeptii lui Bachus.Panteonul roman era intr-o permanenta schimbare, iar zeii erau inclusi de fapt intr-o veritabila religie de stat.Caracterul de oameni disciplinati si cinstiti al romanilor se explica si prin aceea ca ei erau foarte religiosi, aproape la fel ca si egiptenii.Vechii lor zei nu erau decat personificari ale ocupatiilor lor si ale fortelor naturii. Astfel erau: Ianus, zeul soarelui, inchipuit cu doua fete si al carui templu se inchidea in timp de pace si se deschidea in timp de razboi;Mars, zeul primaverii, apoi al razboiului;Saturnus, zeul semanaturilor;Vesta,zeita vetrei;Funus, zeul turnelor; Silvanus, al padurilor si altii.

Legenda intemeierii Romei

Romanii credeau că sunt urmaşii lui Aeneas, un troian care a reuşit să scape după distrugerea orasului său, Troia.

Mai apoi tot romanii credeau că Roma a fost întemeiată de Romulus. Romulus şi Remulus fiind copiii lui Rhea Silvia şi ai zeului Marte. De frică să nu-i ocupe tronul unchiul lor, regele Amulius, porunceşte ca copiii să fie abandonaţi pe râul Tibru. Copiii supraveţuiesc, fiind alăptaţi de o lupoaică şi mai apoi crescuţi de o femeie simplă. Ajunşi la maturitate, Romulus şi Remulus se răzbună pe unchiul uzurpador, punând pe tron pe bunicul lor. Drept răsplată primesc locul pe care Romulus va întemeia cetatea Roma.

Acestea sunt legendele care stau la baza formării poporului roman.

Imperiul roman a fost unul dintre cele mai puternice şi mai mari state ale lumii antice. Cea mai veche perioadă din istoria Romei este cunoscută în istorie sub denumirea de ,,perioada regalităţii”, care ar fi durat, potrivit tradiţiei, aproximativ două secole şi jumătate (753-509 Î.C.). La sfârşitul secolului al VI-lea Î.C. (potrivit tradiţiei romane în anul 509 Î.C.), la Roma s-a instituit republica, autoritatea regală fiind înlocuită prin aceea a doi magistraţi, numiţi la început praetori, iar apoi consuli, aleşi dintre patricieni, de către adunarea poporului.

Spre sfârşitul secolului I Î.C. Roma devenise unul dintre cele mai mari şi mai puternice state ale lumii antice.

Constantin cel Mare (306-337) a continuat reformele sociale şi politice ale lui Diocleţian; el a împărţit imperiul în patru prefecturi (Galia, Italia, Iliria şi Orientul), a mutat capitala la Constantinopol, oraş clădit de el. În anul 313 a dat edictul de toleranţă în favoarea creştinismului. Dar, sfâşiat de luptele interne pentru putere, de creşterea luptei de clasă, de atacurile popoarelor din afară, Imperiul roman nu mai putea să revină la vechea lui strălucire. La sfârşitul sec. al IV-lea, Theodosius (379-395) a realizat ultima reunire a imperiului sub o singură autoritate. După moartea sa, imperiul s-a împărţit definitiv în formaţiunile politice cunoscute sub numele de Imperiul roman de apus şi Imperiul roman de răsărit.

În anul 410 Roma a fost ocupată şi jefuită de vizigoţi, conduşi de Alaric şi în 455 de vandal,i conduşi de Genseric. În anul 476 ultimul împărat roman, Romulus Augustus, a fost detronat de Odoacru, comandantul mercenarilor germani.Pe teritoriul Italiei s-a constituit primul regat barbar. Imperiul roman de răsărit, adaptându-se, datorită unor condiţii speciale, dezvoltării istorice, s-a transformat, în urma unor procese complexe, într-un stat feudal cunoscut sub numele de Imperiul Bizantin, care a continuat să existe până în secolul al XV-lea.

Asezarea

Peninsula Italica desparte bazinul Marii Mediterane in doua parti: de apus si de rasarit.

Italia cuprinde, ca si Grecia, o parte continentala in nord, o parte centrala, una sudica si insulele din aproprierea tarmurilor.

Italia continentala are ca granita nordica Muntii Alpi.Regiunea este strabatuta de fluviile Pad si Adige.Multa vreme aceasta parte a Italiei antice a purtat denumirea de Galia cisalpina ca urmare a invadarii ei de catre gali si numai tarziu a intrat in stapanire romana.In prelungire, se intinde Italia centrala, pana in dreptul vulcanului Vezuviu.Ea este strabatuta de Muntii Apenini ramura a Alpilor, ei se continua in Sicilia si nordul Africii prin Muntii Atlas.

Intre tarmuri si munti ramane prea putin spatiu pentru campii.Abunda insa pasunile, pascute de turmele de oi, capre, vite si dealuri cu pomi fructiferi si vita de vie.